Accidentele rutiere omoară şi mutilează în fiecare an extrem de mulţi copii. Depinde şi de noi, adulţii, dacă atunci când sunt pe stradă, copiii vor fi victime ale unor accidente rutiere sau nu. De aceea, este necesar ca, inca, din grădiniţă să se înveţe primii paşi în educaţia rutieră. In ceea ce priveşte învăţarea normelor de circulaţie este cunoscut faptul ca numai prin educaţie si exerciţiu pot fi acumulate cunoştinţe largi, complexe si precise, iar copilul îşi dezvoltă deprinderea de a gândi şi acţiona corespunzător în acea situaţie rutieră în care ajunge să fie implicat. Educația rutieră care reprezintă educația pentru viață se impune a fi prezentă în permanență în gradinițe și școli pentru că cei mici trebuie să învețe și în același timp să respecte de timpuriu regulile de circulație.
Universitatea Bucuresti: Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei; Tehnologii asistive
duminică, 14 mai 2017
Opinia mea despre tehnolologia introdusa in educatie
Din punctul meu de vedere, tehnologia ar ajuta educatia in
viitor mai ales din motivul ca ar atrage elevii/studentii, acestia devenind
mult mai captivati de noile modalitati de predare/invatare si de prezentare a
cursurilor.Fiind in timpurile in care tehnologia este la putere, majoritatea
studentiilor/elevilor ar prefera
introducerea acesteia in cadrul orelor de curs. De asemenea tehnologia moderna
ar fi de mare ajutor si in cazul elevilor cu deficiente,oferind acestora
posibilitati variate de asimilare a informatiilor.Din punctul meu de vedere, tehnologia ar ajuta educatia in
viitor mai ales din motivul ca ar atrage elevii/studentii, acestia devenind
mult mai captivati de noile modalitati de predare/invatare si de prezentare a
cursurilor.Fiind in timpurile in care tehnologia este la putere, majoritatea
studentiilor/elevilor ar prefera
introducerea acesteia in cadrul orelor de curs. De asemenea tehnologia moderna
ar fi de mare ajutor si in cazul elevilor cu deficiente,oferind acestora
posibilitati variate de asimilare a informatiilor.
Tehnologii asistive in scoli
Tehnologii de acces specifice utilizatorilor cu deficienţe de
vedere
1.Cititoarele de ecran (screen reader)
Cititorul de ecran redă vocal şi/sau Braille întreaga informaţie de pe ecranul computerului, o zonă definită de utilizator, o linie compusă din mai multe cuvinte, un singur cuvânt, o singură literă sau echivalentul fonetic al unei litere sau semn de punctuaţie. Totodată, permite citirea continuă a unui document sau a meniurilor din cadrul aplicaţiilor software, a ferestrelor de dialog, a mesajelor de sistem. Principiul de bază pe care funcţionează cititorul de ecran este următorul: textul afişat pe ecran (output-ul), precum şi textul tastat, cât şi comenzile iniţiate de către utilizator (input-ul) sunt prelucrate pentru a fi redate vocal unui sintetizator de voce sau unui afişaj Braille. Utilizatorul nu se foloseşte de mouse, ci numai de tastatură, prin intermediul căreia poate executa majoritatea sarcinilor care sunt efectuate în mod obişnuit cu mouse-ul. Cititorul de ecran este cel care analizează informaţia, oferă informaţii despre focarul unde se găseşte cursorul şi transmite aceste informaţii către un sintetizator de voce, care poate fi software sau hardware, iar, de aici, către boxe şi/sau afişajului Braille.
2.Magnificatorul de ecran (screen magnifier)
Un astfel de software poate mări informaţia afişată, de până la 36 de ori. Deoarece aceste programe măresc informaţiile afişate, în cazul utilizării succesive a funcţiei de mărire, pe monitor va apărea o mică zonă din informaţie şi anume acea zonă unde este poziţionat cursorul mouse-ului. Modul de afişare a informaţiei mărite poate fi prezentat pe toată sau pe jumătate din suprafaţa ecranului, restul rămânând normal sau sub forma unei lupe.
3.Echipamente Braille
Imprimantele Braille permit tipărirea, textelor şi graficelor simple, din format electronic în format Braille, prin crearea unor puncte în relief pe o hârtie groasă, foarte rezistentă, astfel încât punctele să nu se tocească. Aceste imprimante se conectează ca şi imprimantele obişnuite iar prin modul lor de conectare pot fi conectate şi la alte periferice speciale destinate utilizatorilor nevăzători. Afişajul Braille este un dispozitiv tactil aşezat lângă o tastatură obişnuită de computer sau lângă tastatura notebook-ului, facilitând utilizatorului lecturarea informaţiilor afişate, analizând aceste informaţii tactil-chinestezic. Aceste aparate sunt utile, deoarece permit prezentarea informaţiilor într-o formă simplă (pe o linie sau pe mai multe), astfel fiind identificate mai uşor greşelile de scriere iar textul poate fi lecturat, prin lectură tactil-chinestezică, fără ca utilizatorul să fie distras de elemente grafice nedorite sau nemarcate corespunzător. Prin utilizarea afişajului Braille, un analist programator nevăzător poate evita apariţia unor erori de scriere şi asamblare a unor pachete de date. De asemenea, trebuie să menţionăm faptul cum că, afişajele Braille moderne au inclusă tastatură Braille.
4. Aplicaţiile de recunoaştere a textului
Acestea sunt aplicaţii folosite de majoritatea utilizatorilor, atât de către cei cu deficienţe, dar şi de cei fără deficienţe. Principiul după care aceste aplicaţii funcţionează constă în recunoaşterea optică a caracterelor (OCR - Optical Character Recognition) şi permite persoanelor cu deficienţe vizuale să-şi scaneze singure o carte tipărită şi să o transforme în format electronic, pentru a putea fi lecturat ulterior prin intermediul unui cititor de ecran. În urma procesului de scanare a unui text tipărit, rezultă o imagine care este analizată de programul OCR, care, la rândul său, generează un fişier text, care va cuprinde toate elementele text din pagina scanată. După cum aminteam la început, numărul echipamentelor incluse în categoria TA este relativ mare, depinzând în mare măsură de activităţile în care acestea sunt incluse, ca mijloc de suplinire a limitelor impuse de deficienţă.

Soare Natalia Nicoleta
Despre mine:
->Am 39 de ani
->Sunt profesor educator pentru invatamant special
->Studenta in anul II la Facultatea de Stiintele Educatiei,Psihopedagogie Speciala
->Sotie si mama a doi copii minunati
->Pasionata de lectura
Abonați-vă la:
Postări (Atom)